Nothing for us. [Privat. Devon & Cass]

Deschise geamul larg, apoi îşi dădu tricoul negru jos. Murea de nervi, era prea cald şi vroia ceva să-l calmeze. Mormăi o înjurătură, trântindu-se pe pat.

Batu la usa, apoi intra fara a mai astepta un raspuns. Nu-i venea sa credea ca el era acolo.
Devon! exclama fericita, avand lacrimi in ochi.

Tresări scurt, uimit de bufnitura uşii urmată de vocea caldă a blondei. Se ridică în picioare, zâmbiind. Îi făcu semn să se apropie, el nu era în stare. Îl dureau toţi muşchii.

Topai pana langa pat si aproape sari pe el.
Mi-a fost dor de tine, maimuta ce esti, spuse pe un ton plangacios.

-Şi mie, da nu te mai lăsa aşa pe mine că s-ar putea să mă spargi. îi zise, pe un ton plângăreţ. Mă dor toate alea, am lucrat săptămâna asta încontinuu.

Murmura ceva nemultumita si se ridica, indepartandu-se de pat.
Idiotule, spuse incet, imbufnata.

O prinse de mână, trăgând-o înapoi până ce căzură pe canapea, cu ea peste el. Brunetul rânji şi scânci uşor.

Scanci cand cazu pe canapea si il privi usor ingrijorata.

-Ce faci, pitico? o întrebă pe un ton jucăuş, observându-i privirea îngrijorată. Râse scurt .

Nu mai rade, spuse si il lovi in umar.

-Auch! Nu în mâna aia, cu aia tatuez! îi spuse pe un ton copilăros, nemulţumit.

Nu-mi pasa. De ce nu m-ai mai sunat? intreba suparata.

-Credeam că ai treabă. Tata mi-a zis că te pregăteai de nu ştiu ce logodnă sau ceva de genu'. zise, aerian.

Trei luni ma pregateam de logodna? intreba, iar buzele ei se stransera intr-o linie, aratand ca era suparata sau nervoasa.

-Deci e adevărat? o întrebă brusc, ca trăznit. Pe faţa lui se observau multe: gelozia, nervozitatea, uimirea.

Da. Verisoara mea a avut logodna si m-a rugat sa fac poze, spuse putin mirata de schimbarea brusca de stare a brunetului.

Oftă uşurat, într-un mod vizibil total. Îşi puse mâinile pe umerii ei, respirând din nou uşurat.
-Mă speriasem/

Stai nitel. Doar nu credea ca eu ma logodeam, spuse si fata se insenina dintr-o data Se abtinu sa nu rada.

-Nuu, nu credeam absolut deloc. Eu? Nicidecum. Ştiam că... Nu, defapt... Ăăă. Nu contează. îi zise.

Nu pot sa cred, spuse si izbucni in ras.

-Numai râde că chiar nu credeam. îi zise pe un ton hotărât.

Daaa, si tu chiar vrei sa cred asta? intreba inca razand.

-Da, normal. Nu-s eu îngeraşu care spune adevăru? făcu el.

De data asta nu, spuse amuzata si isi sterse lacrimile de la ochi.

Îi scoase limba supărat, dezaprobând din cap.